Home » Inregistratoare de Date cu emitator radio incorporat (wireless) - pag. 1 » pag. 2 » pag. 3
temperatura   umiditate   presiune   presiune rapid variabila   presiune diferentiala   viteza vantului   impulsuri   eveniment   stare   soc   vibratie / trepidatie  
Kestrel                             

 

 

Inregistratoare de Date cu emitator radio incorporat (wireless) (seria RF)

         

Prezentare si Caracteristici Comune





Extinderea Razei de Actiune cu RFExtender


RFExtender este un produs utilizat la transmisia datelor la distante mai mari decat cele din specificatiile Inregistratorului de Date.
RFExtender poate extinde distanta de transmisie a Inregistratoarelor din seria RF (cu emitator radio) pana la 1,6 km (1 mila), in conditii ideale de transmisie-receptie. Raza de Actiune caracteristica este cuprinsa intre 300 m si 600 m (1000 si 2000 picioare) in mediu exterior fara obstacole (cu vizibilitate in linie dreapta) si pana la 100 m (300 picioare) in mediu interior / urban.
Un sistem RFExtender necesita cel putin 2 transceivere (transceiver = modul combinat de emisie si receptie radio), cate unul in fiecare nod al conexiunii radio. Sistemul se poate extinde in marime si complexitate prin adaugarea de noi componente (inregistratoare de date, receptoare, cabluri IFC110, etc.). Transceiverele pot fi alimentate in AC (curent alternativ), ele avand propriile lor transformatoare de la retea (incluse in produsele RFExtender).

Sistem RFExtender Simplu

Un mod fundamental de instalare ar putea fi unul din cele doua configuratii de mai jos:

RFExtender ca repetor radio
Fig. 3    RFExtender ca repetor radio

 

RFExtender ca interfata de comunicatie radio
Fig. 4    RFExtender ca interfata de comunicatie radio

In fiecare configuratie, RFExtender functioneaza ca un cablu prelungitor intre interfata Inregistratorului de Date si computer. In continuare, prin RFExtender vom intelege cele 2 transceivere aflate intre Inregistrator si computer, considerand traseul de transfer al datelor. Diferenta principala intre cele doua configuratii consta in modul de conectare al interfetei Inregistratorului la RFExtender. In fig. 3 este folosit un receptor RFC101A. Datele sunt receptionate de catre receptorul RFC101A si retransmise sau "repetate" catre computer.

Aceasta configuratie este necesara atunci cand mai multe emitatoare trebuie sa-si transmita datele catre acelasi RFExtender. Dezavantajul sau consta in faptul ca Inregistratorul trebuie readus la computer si conectat la acesta prin cablul de interfata IFC110, pentru configurarea si lansarea sa, sau eventual descarcarea datelor in computer. Aceasta configuratie este limitata la o comunicare unilaterala intre Inregistratorul RF de Date si receptorul RFC101A.
Configuratia din fig. 4 permite o comunicare bilaterala prin cablul de interfata IFC110 si astfel permite utilizarea completa a functiilor Inregistratorului.
Aceasta configuratie este potrivita atunci cand se utilizeaza un singur Inregistrator conectat la un anumit RFExtender. Inregistratorul de Date este configurat pentru a transmite pachetele de date prin cablul serial si nu prin emitatorul sau, iar RFExtender transmite datele seriale catre computer. Aceasta configuratie are doua avantaje: primul avantaj este ca Inregistratorul poate fi configurat, lansat si datele sale inregistrate pot fi descarcate in computer fara a-l readuce la computer, si al doilea, cablul de interfata IFC110 este mai ieftin decat receptorul RFC101A.



< Sus >

Copyright © Ascora 2009-2010 Toate drepturile rezervate